Preşedintele Adunării Populare de la Comrat: Introducerea votului uninominal, dorinţa majorităţii alegătorilor
Embed:
Introducerea votului uninominal pentru alegerile parlamentare este dorinţa majorităţii alegătorilor din ţara noastră. Este opinia preşedintelui Adunării Populare de la Comrat, Vladimir Kîssa care a fost publicată pe site-ul oficial al instituţiei.
Potrivit lui, locuitorii Găgăuziei, dar şi deputaţii regionali de nenumărate ori s-au exprimat în favoarea acestui sistem. Asta pentru că votul uninominal va asigura o anumită cotă în Parlament pentru locuitorii din regiune, iar interesele lor vor fi prezentate mai bine. Kîssa i-a îndemnat pe ceilalţi aleşi din Adunarea Populară să susţină această iniţiativă.
Proiectul privind votul uninominal a fost înregistrat în Parlament şi trimis pentru avizare Comisiei de la Veneţia.
- Andrian Candu: Peste 350.000 de semnături în susţinerea votului uninominal au fost colectate în 14 zile
- Mai mulţi oameni de cultură, printre care Geta Burlacu şi Nicolae Dabija, au anunţat susţinerea pentru votul uninominal
- Mihai Ciobanu, Liviu Ştirbu şi Ghenadie Ciobanu susţin votul uninominal. Votul presupune atât responsabilizarea deputaţilor, cât şi a poporului