Preşedintele UEFA a avertizat federaţiile din Serbia şi Croaţia
 
 Serbia şi Croaţia ar putea fi excluse din competiţiile europene! Aceasta în cazul în care federaţiile de fotbal din aceste două ţări nu vor lua măsuri împotriva fanilor violenţi. Avertizarea vine chiar din partea preşedintelui UEFA, Michel Platini. 
Michel Platini, preşedintele UEFA, a avertizat federaţiile din Serbia şi Croaţia că forul fotbalistic european ar putea dicta sancţiuni în cazul în care spectatorii din aceste ţări se vor mai manifesta violent la meciuri.
 
 Aflat la Belgrad, Platini a vorbit despre posibilitatea excluderii cluburilor şi naţionalei din competiţiile europene în cazul în care nu se vor lua măsuri împotriva fanilor violenţi. Preşedintele UEFA s-a referit la incidentele provocate de fanii sârbi la meciul cu Italia, din 12 octombrie, de la Genova, care au făcut ca partida să fie întreruptă după doar şase minute. Anularea partidei a fost urmată de ciocniri violente între suporterii echipei oaspete şi forţele de ordine. 
 
 Platini a vizitat şi Zagrebul, unde s-a întâlnit cu preşedintele Croaţiei, Ivo Josipovici. UEFA a dat un termen de un an pentru eradicarea violenţei de pe stadioanele de fotbal şi din această ţară. În caz contrar, Federaţia de Fotbal din Croaţia riscă şi ea excluderea. 
 
			