Preţuri EXAGERATE! La piaţă au apărut primele căpşuni moldoveneşti
Embed:
În pieţele agroalimentare din Capitală au apărut căpşunile moldoveneşti. Acestea costă între 100 şi 150 de lei pentru un kilogram, deşi preţul de la producător este de 75 de lei. Deocamdată, producţia apare o dată la două-trei zile, din cauză că este prima din acest an.
Fermierii spun că importatorii le fac mare concurenţă şi, din această cauză, sunt nevoiţi să micşoreze preţurile.
"Seceta de anul trecut şi an terţ ne-a afectat şi ne-a afectat serios. Anul acesta preţurile sunt mai joase, deoarece este multă căpşună de peste hotare. Din cauza lor suntem nevoiţi să o vindem mai ieftin decât ar trebui", spune fermierul Uncu Gheorghe.
În sere temperatura este de 20-25 de grade celsius. După recoltare, căpşunile sunt depozitate în frigidere la doar două grade, astfel încât fructele să fie păstrate în stare proaspătă.
Deşi preţurile sunt mari, vânzătorii de la Piaţa Centrală spun că nu rămân cu marfa în stoc.
"De la o sută până la 150 de lei. Cu vreo patru zile în urmă au fost şi 250 de lei kilogramul. Cui îi trebuie cumpără, cui nu-i trebuie nu cumpără. Cine are poftă cumpără", spune comerciantul Stela Seratilă.
Oamenii spun însă că preţurile sunt peste posibilităţile lor.
"Exagerate, desigur. Pentru Republica Moldova sunt exagerate. Nu fiecare poate să-şi permită la aşa preţ să-şi cumpere căpşuni", spune o femeie.
"Eu am în grădină un lan şi aştept să se coacă şi atunci o să mănânc şi o să dau şi la nepoţei. Însă nu le cumpăr, nu-mi permite salariul", spune o bunică.
În timpul sezonului, de pe o plantaţie de căpşuni cu suprafaţa de un hectar, fermierii strâng aproximativ 25 de tone de fructe într-un sezon.