Primăria a acceptat dosarele a peste o mie de familii în cadrul programului "Prima Casă"
 
 Primăria a acceptat dosarele a peste o mie de familii în cadrul  programului "Prima Casă". Între timp, lucrările de construcţie a  primului bloc care urmează să fie ridicat pe strada Ghioceilor, abia au  început, iar banca partener nu se grăbeşte să crediteze lucrările.
Până în prezent, 54 de familii au primit acceptul Primăriei de a  beneficia de un apartament în cadrul programului "Prima Casă". Dintre  acestea, 29 de familii au preferat locuinţe de pe piaţa secundară, iar  10 familii - apartamente de tip mansardă. În ceea ce priveşte  construcţia blocului de pe strada Ghioceilor care a început acum 10  luni, lucrurile nu prea se mişcă. 
 
 Deşi peste 300 de oameni au solicitat apartamente  în blocul care urmează să fie ridicat pe strada Ghioceilor, banca nu a  aprobat deocamdată niciun dosar. Între timp, construcţia blocului bate  pasul pe loc. Până acum au fost efectuate doar lucrări la fundaţie. 
 
 Blocul încă nu a fost încă înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial  Chişinău, iar banca nu vrea să aprobe niciun dosar, deoarece construcţia  blocului nu a început. Autorităţile încearcă să-i liniştească pe  solicitanţi şi promit din nou că lucrările vor continua. Nu se ştie,  însă, când se va întâmpla acest lucru. 
 
 Potrivit autorităţilor, cei mai mulţi optează pentru apartamente cu o  cameră sau două. Creditele sunt oferite pentru o perioadă de la 10 la 30  de ani, cu rata dobânzii de 9 la sută anual.
 
			