Procurorii din Bălţi verifică dacă poliţiştii au încălcat sau nu drepturile copiilor audiaţi
 
 Procuratura municipiului Bălţi verifică acţiunile poliţiştilor din  localitate, care au audiat, în calitate de martor, mai mulţi copii în  cadrul unui dosar de delapidare a averii statului de către autorităţi.  Verificările au fost iniţiate după ce părinţii a trei copii s-au plâns  procurorilor că poliţiştii au încălcat drepturile minorilor în timpul  audierilor. 
După încheierea verificărilor, procurorii urmează să constate dacă  poliţiştii au încălcat sau nu drepturile copiilor. Ofiţerii Secţiei  Urmărire Penală a Comisariatului de Poliţie au audiat mai mulţi copii  care figurau în lista celor care au primit cadouri de Anul Nou de la  Fondul de Susţinere Socială a Populaţiei. Unii dintre copiii audiaţi au  declarat anchetatorilor că nu au primit cadouri din partea  autorităţilor. 
 
			