Promovarea proastă, costurile mari şi locaţia nepotrivită împiedică organizarea Zilei Vinului
Promovare proastă, costuri mari şi locaţie nepotrivită. Acestea sunt problemele care împiedică desfăşurarea Sărbătorii Vinului din anul curent. Este opinia invitaţiilor la emisiunea Publika Report.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Sevastian Botnari, numărul turiştilor care au venit la Festivalul Naţional al Vinului este mai mic faţă de anii precedenţi.
Preşedintele Patronatului Producătorilor de Vinuri, Feodosie Borş, susţine că unii vinificatori nu pot să-şi promoveze producţia din cauza costurilor mari de participare la Sărbătoare.
Invitaţii consideră că o bună promovare a Zilei Vinului peste hotarele ţării, ar aduce venituri considerabile.
 
 Ziua Vinului este marcată în a doua sâmbătă şi duminică a lunii octombrie, începând cu anul 2002. Iar din anul 2009, sărbătoarea este organizată la MoldeExpo.