Protest de amploare la Roma VIDEO
Mii de liceeni, studenţi, profesori, dar şi sindicalişti au manifestat pe străzile capitalei italiene. Oamenii sunt nemulţumiţi de măsurile de austeritate care urmează să fie aprobate de Parlamentul de la Roma. Protestatarii spun că noul pachet de reduceri bugetare va crea mari probleme şcolilor publice.
Tinerii au ţinut în mâini pancarte pe care se puteau citi mesajele "Nu, distrugerii şcolii publice", "An după an, suntem sufocaţi", dar şi "Împotriva crizei şi austerităţii, să ne luăm înapoi viaţa".
Iată ce au declarat protestatarii:
"Suntem aici pentru a apăra drepturile şcolilor publice. Acolo unde lucrez eu nu există condiţiile necesare pentru ca elevii să înveţe, în plus şi condiţiile tehnice nu oferă siguranţa necesară."
"Suntem aici pentru a le arăta oamenilor ideile noastre şi nu pentru a distruge oraşul."
"Suntem aici pentru că vrem să luptăm pentru drepturile noastre. Această guvernare nu ne mai reprezintă."
După mai mulţi ani de reduceri bugetare, liceenii italieni se tem de adoptarea unui proiect de lege care ar permite instituţiilor să facă apel mai mult la fonduri private decât publice şi ar reduce numărul şi competenţele profesorilor.