Publika TV vă prezintă cel mai neobişnuit gen de sport care se practică în Moldova- capoeira
Puţini ar putea răspunde la întrebarea: ce înseamnă capoeira? Publika TV vă prezintă cel mai neobişnuit gen de sport care se practică în Moldova - arte marţiale combinate cu dans şi muzică care au apărut acum cinci secole în Brazilia. "Este un gen de sport lipsit de agresivitate" - spune Mihai Gavrilov, cel care a adus capoeira în Moldova.
În timp ce lumea întreagă urmăreşte meciurile Cupei Mondiale de fotbal, într-o mică sală de sport din centrul Chişinăului se practică capoeira. O combinaţie între lupte marţiale şi dans uneşte un mic grup de oameni diferiţi într-un singur destin. Puţini însă ştiu ce este capoeira şi nu cunosc caracteristicile acesteia.
Fenomenul capoeira a apărut în Moldova în septembrie 2003, când Mihai Gavrilov s-a întors acasă după cinci ani petrecuţi în Moscova, unde a practicat acest gen de sport sud-american.
Capoeira combină elemente de arte marţiale, jocuri, muzică şi dans. Acest gen de sport a apărut în secolul al 16-lea în Brazilia prin intermediul sclavilor aduşi din Africa.