Rada Supremă a votat proiectul ce prevede instituirea stării de urgenţă în energetică în primă lectură
Rada Supremă de la Kiev a votat în prima lectură proiectul de lege care prevede instituirea stării de urgenţă în energetică. Proiectul de lege a fost susţinut de 237 de parlamentari.
Potrivit proiectului de lege, întreprinderile care gestionează reţeaua de transport a gazelor vor fi trecuite în subordinea Ministerului Apărării, iar Guvernul va avea puteri extinse asupra activităţii acestora.
Astfel, întreprinderele din domeniul energetic vor fi nevoite să urmeze instrucţiunile cabinetului de miniştri, indiferent de obligaţiile contractuale existente.
De asemenea, Parlamentul ucrainean a aprobat reformarea sistemului de livrare a combustibilului, care va permite atragererea investitorilor străini pentru modernizarea acestuia.
Publika.md aminteşte că Ucraina a rămas fără gaz rusesc din 16 iunie, din cauza unei datorii de peste 4 miliarde de dolari.
Votul din Parlamentul ucrainean vine în condiţiile în care ţara se pregăşte să ierneze fără gaze ruseşti. Ministerul Energiei de la Kiev are sarcina de a elabora un plan de acţiuni care ar asigura ţara cu energie pe parcursul sezonului rece.