Rapid - Sheriff 1-1
Rapid Ghidighici şi campioana Sheriff s-au despărţit la egalitate, 1-1, într-un meci-restanţă din etapa a noua a Diviziei Naţionale. Partida a fost una cu cântec. Brazilianul Franca s-a accidentat şi va sta pe tuşă 2 săptămâni, iar arbitrul Ivancenco a fost schimbat la pauză de Sidenco, după ce i s-a făcut rău. La meci a asistat şi antrenorul echipei BATE Borisov, Viktor Goncearenco, pentru a urmări pe viu viitoarea adversară din Europa League.
Meciul Rapid - Sheriff s-a jucat în cele mai proaste condiţii posibile. În afară de ploaie şi frig, jucătorii au mai avut de îndurat şi un teren impracticabil. Martorul realităţilor fotbalistice din Moldova a fost Victor Goncearenco - antrenorul celor de la BATE. Acesta a venit în Moldova ca să urmărească pe viu un meci din campionat al viitoarei adversare din Europa League, Sheriff Tiraspol.
Prima repriză a semănat mai mult cu lupte în noroi. Sheriff a deschis scorul la prima ocazie, prin Serghei Gheorghiev, în minutul 11.
Rapid a revenit pe tabelă în minutele de prelungire ale primei reprize, printr-un gol cu călcâiul, marcat de Stanislav Luca.
În pauza meciului, a avut loc cea mai ciudată schimbare a meciului - cea de arbitru. Centralului Vlad Ivancenco i s-a făcut rău şi acesta a fost înlocuit de cel de-al patrulea oficial, Ghenadie Sidenco. Chiar dacă nu s-au mai marcat goluri, în partea a doua a meciului, ambele echipe au creat un număr mare de ocazii, însă fără efect pe tabela de marcaj. Scor final: Rapid - Sheriff 1-1. Tiraspolenii l-au pierdut pentru meciul cu BATE pe brazilianul Jimmy Franca, care a părăsit terenul accidentat.
Chiar dacă a reuşit doar un egal, Sheriff a urcat două poziţii în clasamentul Diviziei Naţionale şi a ajuns pe locul 5, cu 20 de puncte după 11 etape, iar Rapid a rămas pe 8, cu 17 puncte la activ.