REPARAŢIE CU GHINION! Un bărbat din Capitală şi-a dus Lexusul la un service auto, însă l-a luat defect
foto: publika.md
A mers să-şi repare maşina la un service auto din Chişinău, iar când a luat-o, a depistat că automobilul are mai multe defecţiuni. Un şofer din capitală se plânge că după ce şi-a preluat autovehiculul de la reparaţie s-a pomenit cu un prejudiciu înzecit. Şi totul, susţine el, din cauza neglijenţei mecanicilor, care nu şi-ar fi făcut munca bine.
Mai exact, automobilul marca Lexus ar fi fost prezentat cu defecţiuni la şasiu, însă atunci când proprietarul auto şi-a luat maşina, el ar fi sesizat mai multe nereguli la cutia de viteză, aceasta devenind şi mărul discordiei. Potrivit avocatului păgubitului, deşi, conducătorul autoturismului ar fi informat imediat administraţia companiei care i-a prestat serviciile de reparaţie despre problema apărută, cei din urmă ar fi refuzat să remedieze situaţia.
"După ce automobilul a fost preluat de către client, acesta a constatat cu stupoare că, de facto, au apărut şi alte defecţiuni, iar defecţiunea cu care s-a adresat nu a fost remediată corespunzător. Respectiv clientul a adresat o somaţie către prestatorul de servicii, conform legii pentru protecţia consumatorilor, prestatorul de servicii era obligat ca timp de 14 zile să examinte această reclamaţie. În cazul în care prestatorul refuză să remedieze serviciul prestat necalitativ sunt obligaţi conform legii să efectueze o expertiză independentă pentru a constata neconformităţile şi cel mai important cauza.... Prestatorul a refuzat să o achite, să o facă", a declarat avocatul păgubitului.
În acest sens, conducătorul auto a fost nevoit să efectueze din nou o expertiză la o altă companie specializată în lucrări de service auto, rezultatele cărora i-ar fi dat dreptate.
"Şi-au expus concluzia asupra cauzei acestor defecţiuni, iar conform concluziei acestor persoane, s-a indicat faptul că anume din cauza că s-a prestat nişte servicii de reparaţie necorespunzătoare", a mai spus avocatul.
De cealaltă parte, directorul companiei din cadrul căreia face parte service-ul auto cu pricina, neagă orice acuzaţie.
"Nu, noi nu socotim că noi suntem vinoveţi. Expertiza s-a făcut şi s-a făcut la toată maşina. Noi am vrut să facem expertiza numai pe piesele acelea pe care noi le-am schimbat, dar ei au făcut pe toată maşina şi expertiza a arătat că trebuie de făcut reparaţie pe 25.000 de lei", a menţionat directorul companiei Igor Ţaran.
Pentru refuzul primit din partea prestatorului de a accepta efectuarea unei expertize a automobilului defectat, conducătorul auto a adresat o plângere către reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței.
Drept consecinţă, potrivit Directorului Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței, Iurie Eremia, în baza petiţiei depuse de către consumator, au fost deschise două procese contravenţionale. Astfel, pentru refuzul de remediere gratuită a deficienţelor la serviciul prestat, agentul economic a fost sancţionat cu 6.000 de lei, iar administratorul companiei cu 3.000 de lei.
În condiţiile în care conducătorul auto a fost nevoit să scoată din buzunar 50.000 de lei pentru a-şi repara din nou maşina, avocatul acestuia susţine că amenzile aplicate companiei sunt prea mici, iar paguba clientului său - prea mare, de aceia vor merge în instanţa de judecată.
"Deja am iniţiat o acţiune în judecată.
- Până acum nu a putut fi soluţionată această problemă pe cale amiabilă?
- Nu pentru că, din perspectiva noastră, prestatorul de servicii, prin diferite motive formale evită să achite macar un leu în vederea recondiţionării serviciului necalitativ prestat a spus avocatul părţii păgubite"
În acest caz, pare că, nu rămâne decât, ca instanţa de judecată să facă dreptate.
- Criptomonedele, în centrul unui scandal în SUA. Mai mulți operatori sunt acuzați de fraude prin scheme Ponzi
- Cum a demonstrat un român din Italia, acuzat că a violat o bătrână de 87 de ani, că este NEVINOVAT
- Fotomodelul american Kate Upton îl acuză pe cofondatorul companiei Guess, Paul Marciano, de hărţuire sexuală