Republica Moldova ar putea pierde o investiţie de 7 milioane de euro. Un grup de afaceri se retrage din țara noastră
Republica Moldova ar putea pierde o investiţie de 7 milioane de euro în domeniile imobiliar şi energie verde, după ce unul dintre principalele grupuri de afaceri din Emiratele Arabe Unite își retrage intenția de a investi în Republica Moldova pe o perioadă nedeterminată.
Şi asta pentru că, potrivit grupului de companii, Centrul Naţional Anticorupţie le-ar fi blocat o tranzacţie pentru achiziţia unui edificiu imobil în centrul Chişinăului, în care grupul a dorit să investească. De cealaltă parte, CNA precizează că a iniţiat o cauză penală şi a aplicat sechestru pe mijloacele financiare, deoarece provenienţa acestora este suspectă.
Potrivit unui comunicat al grupului de afaceri din Emiratele Arabe Unite, în luna martie, instituţia a decis ca prin intermediul companiei sale subsidiare din Moldova să cumpere 50 la sută dintr-o companie, care deţine imobilul de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt numărul 182 din Chişinău. Compania intenționa să dezvolte pe această adresă un proiect imobiliar unic în materie de energie verde.
"Proiect imobiliar cu denumirea Green Tower, aşa proiect este în Amsterdam şi în Singapore, cu copaci verzi pe ele. - Clădirea rămâne la fel? - Nu, ea urmează să fie demolată şi să fie edificat un alt complex imobiliar nou. Unic în Moldova şi cu siguranţă şi în regiune", afirmă Anatolie Pitel, avocatul companiei.
Antecontractul de vânzare-сumpărare a fost semnat în martie, iar în luna aprilie, cei peste 7,1 milioane de euro au fost transferaţi din Emiratele Arabe Unite pe contul companiei subsidiare din Moldova. Tranzacția a fost supusă verificării aşa cum prevede legislaţia naţională, însă a fost blocată de CNA şi nu a fost deblocată până în prezent.
Totodată, instituţia a iniţiat şi o cauză penală. Grupul de afaceri arab califică acţiunile CNA ca fiind dubioase, incorecte şi demotivante pentru mediul de afaceri. Acesta mai precizează că a planificat investiţii încă din 2020.
"Suma care vor dumnealor să o investească aici este infimă şi nu este corect de a presupune că este o spălare de bani, e prea mică suma comparativ cu cifra lor de afaceri. Tot suportul de care a fost nevoie noi l-am prezentat şi l-am acordat, considerăm că menţinerea în continuare a sechestrului nu mai are niciun argument", susține Anatolie Pitel, avocatul companiei.
Am solicitat un comentariu la acest subiect din partea Centrului Naţional Anticorupţie. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Angela Starinschi, ne-a transmis un mesaj în care a confirmat că CNA a iniţiat anterior o cauză penală şi a aplicat sechestru pe mijloacele financiare, deoarece provenienţa acestora este suspectă. Totodată, a făcut interpelări către mai multe instituţii pentru a clarifica provenienţa banilor, însă nu a primit până acum un răspuns la cererile depuse.
CNA mai precizează că reprezentanţii companiei vizate au atacat acţiunile procurorilor în instanţele naţionale, însă ultimele au confirmat legalitatea aplicării şi menţinerii sechestrelor.
Grupul de afaceri din Emiratele Arabe Unite a fost fondat în anul 2000, iar în 2021 a înregistrat un portofoliu de circa 5 miliarde de euro. Holdingul se află în lista celor mai inovatoare grupuri de afaceri din Orientul Mijlociu şi dezvoltă proiecte în domeniile transport, imobiliare, construcții, producere, agricultură, chirie, inginerie, comerț, servicii, logistică sau energie.