Revista presei: Americanii au dat undă verde pentru construirea de reactoare nucleare
 
 Egiptul este dispus să renunţe la ajutorul financiar de două miliarde de dolari, anual, din partea Statelor Unite. The Guardian notează că relaţiile diplomatice dintre cele două ţări s-au înrăutăţit, după ce Cairo a anunţat că va da în judecată mai mulţi activişti străini, printre care şi americani.
Bulgaria va stopa, de astăzi, exportul de electricitate, din cauza  consumului intern ridicat, provocat de valul de frig. Potrivit Novinite,  sistemul energetic din ţară lucrează la capacitate maximă. Asta, în  condiţiile în care există probleme de producţie la centrala energetică  pe bază de cărbune. Bulgaria este unul dintre principalii exportatori de  electricitate din Balcani.
 
Autorităţile federale americane au dat undă verde pentru construirea  de reactoare nucleare pe teritoriul Statelor Unite, pentru prima dată  după 1986. BBC notează că reactoarele ar putea costa 14 miliarde de  dolari şi vor intra în funcţiune cel târziu în 2017.
 
Banca Angliei a injectat 50 de miliarde de lire sterline în economia  ţării, pentru a salva Marea Britanie de recesiune. The Independent  relatează că PIB-ul statului britanic a scăzut cu 0,2 la sută în ultimul  trimestru al anului trecut, dar există indici că ar putea înregistra  creşteri în primele trei luni ale acestui an.
 
Nicolas Sarkozy este cel mai puţin popular preşedinte francez de  după cel de-al doilea Război Mondial. Bloomberg scrie că acest lucru se  datorează modului în care a administrat criza datoriilor suverane pentru  a obţine un al doilea mandat prezidenţial. Sondajele arată că doar 32  la sută dintre alegători şi-ar da votul pentru Sarkozy.
 
			