Revista presei: China va folosi bacterii "mâncătoare de petrol" pentru curăţarea deversărilor, scrie Adevărul
 
 Autorităţile americane i-au cerut ieri seara lui David Cameron ca  teroristul de la Lockerbie să fie ]ntors în închisoare. După o discuţie  la Casa Albă, Barack Obama i-a cerut premierului britanic o cooperare  cât mai trasparentă în acest sens.
În timpul discuţiei cu David Cameron, Barack Obama a spus că eliberarea  atacatorului de la Lockerbie "l-a surprins, l-a dezamăgit şi l-a  înfuriat". Daily Mail scrie că preşedintele american a cerut toate  dovezile, care au îndreptăţit eliberarea lui Abdelbaset al-Megrahi în  august 2009. 
 Deşi forţele aliate  occidentale sunt îngrijorate de situaţia din Afganistan, reprezentanţii  celor aproximativ 70 de state prezente la conferinţă, au sprijinit  intenţia preşedintelui afgan de a prelua controlul militar până în 2014,  scrie Financial Times. Talibanii nu au rămas în umbră nici ieri.  Militanţii au tras cu rachete asupra aeroportului din Kabul. În aşa fel,  aeronava secretarului general al ONU, Ban Ki-moon şi cea a ministrului  suedez de Externe Carl Bildt, au fost direcţionate către alte  aeroporturi. 
RIA Novosti scrie că Belgia îşi  sărbătoreşte Ziua Naţională în condiţiile unei crize politice. După  rezultatele alegerilor parlamentare din 14 iunie, nu a fost format încă  un nou Guvern. Deşi politicienii încearcă să formeze o coaliţie,  analiştii spun că acest lucru ar putea dura până la toamnă.
Autorităţile comuniste chineze au găsit o soluţie  ingenioasă, pentru a curăţa mareea neagră din Marea Galbenă. O bacterie  "mâncătoare de petrol" va fi folosită pentru curăţarea deversărilor  produse în urma exploziei unui oleoduct, la sfârşitul săptămânii  trecute. În acest sens au fost comandate 23 de tone din respectiva  bacterie.
 
			