Revista presei: Conservatorii vor ca plebiscitul privind apartenenţa la UE să aibă loc până în 2017
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, susţine că trebuie evitate orice acţiuni ce ar putea destabiliza şi mai mult situaţia în Siria. Declaraţia a fost făcută la finalul unei întâlniri la Soci cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, scrie Ria Novosti.
Turcia a respins propunerea Siriei de a efectua în comun o anchetă în urma atentatelor de sâmbătă din provincia Hatay. Anunţul a fost făcut de premierul de la Ankara, care susţine că administraţia de la Damasc este ileagală, relatează Al-Arabiya.
Conservatorii din Marea Britanie au pregătit un proiect de lege pentru controversatul referendum privind apartenenţa la Uniunea Europeană. Potrivit The Guardian, documentul prevede ca plebiscitul să fie organizat înainte de 31 decembrie 2017. Totuşi, proiectul pare a fi sortit eşecului, în contextul opoziţiei laburiştilor şi liberal-democraţilor.
Agenţia de evaluare financiară Fitch a îmbunătăţit ratingul Greciei la B minus de la triplu C. Potrivit specialiştilor, acest lucru se datorează reechilibrării economiei statului elen, după ce Atena a făcut progrese spre eliminarea deficitului fiscal, notează The Wall Street Journal.
În premieră, banca Vaticanului îşi va publica de la sfârşitul anului bilanţul şi alte documente pe un site de Internet. Bloomberg relatează că este o încercare a instituţiei financiare, suspectată că ar fi fost implicată în activităţi de spălare de bani, să fie mai transparentă.