Revista Presei: Guvernul de la Berlin a cenzurat un raport despre sărăcie
Guvernul de la Berlin a cenzurat un raport publicat o dată la patru ani cu privire la sărăcie. Ziarul german Süddeutsche scrie că din document au dispărut pasaje critice referitoare la inegalităţile între săraci şi bogaţi.
Comisia Europeană a adoptat priorităţile pentru 2013 privind relansarea creşterii economice a statelor membre aflate în criză. Un comunicat în acest sens a fost publicat de executivul Uniunii Europene, informează Agerpres. Printre măsuri se numără promovarea creşterii economice şi a competitivităţi şi reluarea activităţii normale de creditare a economiei.
Iar Bloomberg notează că British Petroleum nu poate încheia noi contracte cu guvernul Statelor Unite, în urma accidentului grav produs în 2010 în Golful Mexic, soldat cu 11 morţi. Agenţia americană de protecţie a mediului a luat această decizie din cauza lipsei integrităţii profesionale a grupului petrolier.
Barack Obama l-a invitat pe fostul său contracandidat la prezidenţialele de pe 6 noiembrie, republicanul Mitt Romney, la un prânz privat. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, citat de BBC. Întrevedera urmează să aibă loc, astăzi. Aceasta este prima întâlnire a oficialilor după realegerea lui Obama în funcţia de preşedinte al Statelor Unite.
China ar putea relaxa politica "o familie, un copil", titrează Reuters. Asta după ce în ultimii ani s-au inregistrat numeroase cazuri de avorturi sau pruncucideri, precum şi o tendinţă de îmbătrânire a populaţiei. Dacă noua măsura va fi adoptată, cuplurile din mediul rural vor avea dreptul să aibă al doilea copil.