Revista presei internaţionale: Lukaşenko acuză Polonia şi Germania de tentativă de a-l înlătura de la putere
 Decizia Guvernului de a recalcula pensiile militarilor provoacă tragedii, scrie Libertatea. Un colonel în rezervă din Ploieşti a murit în timp ce îi scria lui Traian Băsescu un mesaj, prin care îşi exprima nemulţumirea faţă de această hotărâre.
The Washington Post notează că liderul de la Casa  Albă, Barack Obama, i-a acordat multă atenţie preşedintelui chinez Hu  Jintao. Publicaţia subliniază că Hu Jintao nu a avut parte de un astfel  de tratament, cu cinci ani în urmă, din partea fostului şef american de  stat, George W.Bush. În schimb, preşedintele chinez a susţinut o  conferinţă de presă, ceea ce nu a făcut în timpul vizitei lui Obama în  China. 
 
 The Telegraph precizează că premierul italian, Silvio Berlusconi, a  făcut o glumă referitoare la scandalul sexual în care este implicat. "Aş  fi mai bun decât Superman, dacă aş merge la petreceri împreună cu 24 de  fete", a declarat Berlusconi. Premierul, în vârstă de 74 de ani, se  află în mijlocul celui mai mare scandal sexual, în cei 17 ani de carieră  politică.
 
 Newsru.com scrie că presa occidentală a găsit un număr impresionant de  semne ce ar arăta că Kremlinul ia în calcul eliberarea fostului şef al  companiei Yukos, Mihail Hodorkovski. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev,  cântăreşte bine toate riscurile, deoarece acest lucru ar putea submina  tandemul Putin-Medvedev.
 
 Le Monde informează că preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a  acuzat Polonia şi Germania de tentativă de a-l înlătura de la putere. El  a menţionat că Belarus va adopta sancţiuni împotriva Uniunii Europene,  dacă Minskul va fi atacat în continuare.