Revista presei: Kosovo a introdus vize pentru cetăţenii din 87 de ţări
Premierul român, Victor Ponta, va avea astăzi, la Beijing, o întrevedere cu omologul său chinez, Li Keqiang, după care se va întâlni şi cu preşedintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping. Agenţia de ştiri Agerpress informează că oficialii vor discuta despre relaţiile economice dintre cele două state. Ponta efectuează în perioada 26 iunie - 3 iulie un turneu asiatic.
Ministrul portughez de Finanţe, Vitor Gaspar, unul dintre arhitecţii planului de salvare în valoare de 78 de miliarde de euro, a demisionat din funcţie. The Guardian scrie că anunţul a fost făcut de biroul preşedintelui Anibal Cavaco Silva. Populaţia îl consideră pe Gaspar vinovat pentru măsurile dure de austeritate, care au lovit economia Portugaliei în ultimii ani.
Demisii în lanţ au avut loc şi la Banca Vaticanului. The Huffington Post notează că directorul instituţiei financiare şi adjunctului său au renunţat la funcţii, după ce, săptămâna trecută, un cleric de rang înalt a fost arestat, fiind suspectat de corupţie şi spălare de bani.
Preşedintele Africii de Sud, Jacob Zuma, i-a cerut poporului să înceapă pregătirile pentru ziua de naştere a lui Nelson Mandela, sărbătorită de 18 iulie. BBC informează că părintele naţiunii sud-africane, care urmează să împlinească în acest an 95 de ani, se află în stare critică dar stabilă într-un spital din Pretoria. Mandela a fost internat pe 8 iunie, din cauza unei infecţii pulmonare.
Kosovo a introdus vize pentru cetăţenii din 87 de ţări, în premieră după proclamarea, în 2008, a independenţei faţă de Serbia. Anunţul a fost făcut de oficiali din cadrul Ministerului de Externe, subliniază Ria Novosti. Astfel, în afară de Rusia, singurele ţări europene incluse pe această listă sunt Belarus, Moldova şi Ucraina, alături de alte state din Asia şi Africa.