Revista presei: Negocierile de pace dintre liderii afgani şi talibani au eşuat, scrie New York Times
 România se află în topul ţărilor cu risc de înfometare, ocupând locul 12  în lume şi primul din Europa într-un clasament privind vulnerabilitatea  populaţiei faţă de preţul alimentelor. 
 
 România Liberă scrie că, potrivit unui raport  japonez, 31 la sută din gospodăriile româneşti nu reuşesc să acopere din  salariile lunare nici măcar strictul necesar, în timp ce doar 19 la  sută pot să cumpere şi altceva decât produse de bază. 
New York  Times relatează că liderii afgani au purtat pe parcursul câtorva luni  tratative secrete pe marginea unui acord de pace, crezând că la masa  negocierilor se află un comandant important al talibanilor. Acesta s-a  dovedit, însă, un impostor, iar episodul modul bizar în care  oficialităţile de la Kabul caută soluţii de încheiere a războiului. 
RIA Novosti anunţă că OSCE va prezenta marţi un raport de  monitorizare a liniei de demarcaţie dintre trupele armene şi cele azere  din Karabahul de Munte. OSCE monitorizează permanent regiunea, pentru a  preveni o escaladare a tensiunilor dintre cele două părţi. Armenia şi  Azerbaidjan se află într-o dispută permanentă pentru acest teritoriu din  1988, când în Karabah a izbucnit un război sângeros. 
Potrivit  BBC, responsabili americani pentru controlul armelor nucleare au fost  implicaţi în 16 incidente legate de consumul excesiv de alcool. Un  raport al Departamentului pentru Energie semnalează cât de vulnerabilă  este, în acest context, securitatea naţională a Statelor Unite.