Revista Presei: Statele Unite salută protestele anti-guvernamentale din Rusia
 
 Presa britanică abundă în subiecte legate de absenţa vicepremierului  Nick Clegg în camera Comunelor. Absenţa lui a fost observată în timpul  discursului în care premierul David Cameron şi-a motivat folosirea  dreptului de veto la recentul Summit UE. Vicepremierul britanic a  declarat anterior că refuzul lui Cameron de accepta modificarea  tratatelor UE este "un lucru rău pentru Marea Britanie", care riscă să  fie "izolată şi marginalizată".
 
 Statele Unite salută protestele anti-guvernamentale din Rusia, scrie  agenţia de ştiri RIA Novosti. Potrivit Washingtonului, manifestaţiile  împotriva puterii de la Kremlin sunt un semn că există semne de  democraţie. Sâmbătă zeci de mii de ruşi au protestat în centrul Moscovei  faţă de rezultatele alegerilor din 4 decembrie, considerate fraudate. 
 
 Băncile din UE caută bani cu disperare, titrează Adevărul. Potrivit  publicaţiei, Autoritatea Bancară Europeană a anunţat că instituţiile de  credit din UE trebuie să facă rost de aproape 115 miliarde de euro până  în iulie 2012. Banii sunt necesari pentru ca acestea să se alinieze  noilor cerinţe de capital impuse la nivelul blocului comunitar. 
 
 Le Figaro face publică o nouă cifră a victimelor protestelor  anti-guvernamentale din Siria. Potrivit ONU, peste 5.000 de oameni au  fost ucişi de forţele de ordine începând cu luna martie. Potrivit  aceleaşi surse, peste 14 mii de persoane au fost arestate şi peste 12  mii au fugit din ţară.
- Protest fără precedent la Moscova: Manifestanţii cer renumărarea voturilor LIVE
- Medvedev reacţionează la proteste: Rapoartele de la secţiile de votare vor fi revizuite
- Revista presei: Liechtenstein va deveni a 26-a ţară membră a spaţiului Schengen
- Revista presei: Destrămarea Zonei Euro este un scenariu posibil
 
			