Rusia şi Norvegia au semnat un acord privind frontiera maritimă din zona arctică
 
 După 40 de ani de dispute, Rusia şi Norvegia au semnat un acord privind frontiera maritimă din zona arctică. Documentul va favoriza exploatarea în comun a resurselor de petrol şi gaze. Pe de altă parte, ministrul canadian de Externe a declarat că va promova ţara sa ca o putere din zona arctică.
Preşedintele Dmitri Medvedev şi premierul norvegian, Jens Stoltenberg au  semnat acest acord la Murmansk, oraşul port la Marea Barents, lângă  graniţa Norvegiei cu Cercul Arctic. Teritoriul disputat se întinde pe  175 de mii de kilometri pătraţi, o zonă de aproximativ jumătate din  teritoriul Germaniei. 
 
 Ministrul canadian de externe, Lawrence Cannon, a declarat că Arctica  trebuie guvernată de membrii Consiliului Arctic, o organizaţie  internaţională formată din opt ţări, care se învecinează cu Oceanul  Arctic. Canada, Norvegia, Rusia, Statele Unite şi Danemarca îşi au  ţărmul la Cercul Arctic.
 
 Rusia, al doilea exportator de petrol la nivel mondial, este în  concurenţă directă cu Danemarca, Norvegia, Canada şi Statele Unite,  pentru controlul petrolului, al gazului şi al metalelor preţioase.  Geologii ruşi estimează că Arctica are cel puţin zece miliarde de tone  de combustibil, echivalentul rezervelor petroliere din Rusia.
 
			