SANDU VREA DISCUŢII CU DEPUTAŢII: Voi demara consultări cu fracţiunile parlamentare
Imediat după învestirea în funcţie, Maia Sandu îşi propune să se întâlnească cu reprezentanţii fracţiunilor parlamentare. În cadrul unui briefing, Maia Sandu a declarat că, împreună cu deputaţii, vrea să găsească soluţii pentru problemele cu care se confruntă cetăţenii ţării noastre.
"Voi demara o serie de consultări cu fracţiunile parlamentare pentru a găsi soluţii la problemele urgente ale cetăţenilor. Priorităţile mele vor fi oprirea furtului bunului public, oprirea schemelor de corupţie şi atragerea resurselor pentru ca economia Moldovei să prospere.", a spus Maia Sandu.
Maia Sandu a mulţumit alegătorilor pentru votul de încredere pe care i l-au acordat. Liderul PAS a menţionat că îşi propune ca, în viitorii patru ani, să acţioneze în aşa fel încât Republica Moldova să scape de sărăcie şi de corupţie. Ea a mai adăugat că victoria sa la scrutinul prezidenţial nu este un premiu, ci o mare responsabilitate.