Scandalul interceptărilor telefonice s-a sfârşit. Ce pedepse au primit jurnaliştii celui mai citit ziar britanic
Scandalul interceptărilor telefonice, care a dus la închiderea celui mai citit ziar britanic, a luat sfârşit. "Regina tabloidelor", Rebekah Brooks, a fost achitată, în timp ce colegul său Andy Coulson, fost consilier al premierului David Cameron, a fost găsit vinovat.
Premierul britanic a declarat, în timpul unei emisiuni televizate, că regretă legătura cu fostul redactor-şef al publicaţiei, Andy Coulson: "Regret că l-am angajat. A fost o decizie greşită şi recunosc acest fapt".
Verdictul tribunalului britanic vine după un proces care a durat 130 de zile, iar pe banca acuzaţilor au ajuns şapte persoane.
"News of the World", a fost închis acum trei ani, după ce a ieşit la iveală că jurnaliştii au interceptat telefoanele a sute de persoane, printre care celebrităţi precum prinţul William şi Kate Middleton sau actorul Jude Law.
Potrivit estimărilor, imperiul mediatic Murdoch, care a deţinut acest ziar şi căruia îi aparţine în continuare cel mai bine vândut tabloid britanic - "The Sun", ar putea pierde până la un miliard de lire sterline în urma acestui scandal.