Şedinţă de judecată în cazul Bolboceanu. Fostul deputat riscă până la 20 de ani de închisoare
Dosarul fostului deputat Iurie Bolboceanu, învinuit de spionaj și trădare de patrie, va fi examinat astăzi de magistrații Judecătoriei Chişinău. Acesta riscă până la 20 de ani de închisoare.
Potrivit procurorilor, fostul parlamentar a fost racolat în toamna anului 2016 de Direcția de Informații a Ministerului rus al Apărării, cunoscută şi ca Serviciul de spionaj extern.
Scopul lui Bolboceanu era să culeagă şi să livreze informații de interes național, inclusiv privind strategii naţionale importante şi date personale ale unor înalţi funcţionari.
De asemenea, fostul parlamentar oferea informaţii despre acţiunile de implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi despre planurile legislative ale formaţiunilor de la guvernare.
Bolboceanu, care era remunerat cu sume fabuloase pentru acţiunile sale, a fost încătușat în luna martie, chiar în timp ce transmitea niște dosare agentului sub acoperire, ataşat al Ambasadei Rusiei la Chişinău.
Procurorii au stabilit că întâlnirile dintre Bolboceanu și agent aveau loc o dată în lună şi se realizau cu măsuri speciale de conspirație.
- Fostul deputat Iurie Bolboceanu, cercetat penal pentru trădare de patrie, rămâne după gratii
- Încă 30 de zile de arest pentru fost deputat Iurie Bolboceanu, arestat pentru trădare de patrie şi spionaj
- Un bărbat din Tiraspol, suspectat de spionaj în favoarea Rusiei, reţinut în Odesa
- Un cetățean rus, condamnat la 10 ani de închisoare în Lituania pentru spionaj
- Într-o singură lună, cinci diplomați ruși au fost declarați "persona non grata" în Republica Moldova
- Fostul deputat Iurie Bolboceanu, cercetat penal pentru trădare de patrie, pe banca acuzaţilor