Şevciuk: După schimbările de pe arena politică de la Chişinău nu am mai discutat cu liderii de acolo
 foto: nr2.ru
                  foto: nr2.ru
                          Liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, susţine că după schimbările ce au avut loc pe arena politică de la Chişinău, nu a mai discutat cu liderii politici de aici. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei emisiuni la TV7.
"După schimbările de la Chişinău nu mai am acelaşi contact cu liderii politici de acolo. Oricare guvernare nouă are nevoie de o anumită perioadă de timp. Leancă nu ne-a propus să ne întâlnim, nici, oficial, şi nici neoficial. Contactele personale sunt importante pentru găsirea unor soluţii. Până acum nu am avut asemenea contacte", a menţionat acesta.
Evgheni Şevciuk s-a arătat disponibil de a se întâlni, la nivel înalt, cu conducerea Moldovei, pentru a soluţiona problemele ce apar între cele două părţi.
Totodată, liderul de la Tiraspol a spus că relaţia dintre autorităţile de pe ambele maluri ale Nistrului este una stabil-tensionată. "Tensiunea vine din cei 20 de ani, în care n-a fost rezolvată problema. Nu putem găsi consens în privinţa unor chestii meci, ce să mai vorbim de cele mari. Nu ne putem aşeza faţă în faţă pentru a discuta despre problemele globale şi de statut. Există probleme şi Moldova nu doreşte să le rezolve. Intenţionăm să avem o relaţie transparentă cu Moldova şi cu toţi vecinii", a conchis acesta.
- (VIDEO) Evgheni Şevciuk a purtat astăzi la gât drapelul de stat al Rusiei
- Rogozin sfidează Republica Moldova. Oficialul rus îl numeşte pe Şevciuk "preşedinte al Transnistriei"
- Şevciuk continuă să-şi arate ataşamentul faţă de Rusia. Acesta a participat la o emisiune TV, îmbrăcat într-un tricou pe care scrie RUSSIA
 
			