Sindicatele franceze au intrat, astăzi, în a doua zi de grevă
 Greva generală din Franţa continuă astăzi, după ce ieri sindicatele au reuşit să scoată în stradă peste un milion de oameni. Aceştia sunt nemulţumiţi de reforma anunţată de Guvern, în urma căreia vârsta de pensionare ar urma să crească de la 60 la 62 de ani.
Potrivit Ministerului francez al Internelor, ieri au protestat circa peste un milion de oameni. Sindicatele afirmă, însă, că au mobilizat trei milioane şi jumătate de francezi. Cei care nu s-au alăturat grevei, se arată oricum solidari cu manifestanţii.
Poliţia spune că ieri pe străzile Parisului au ieşit 89 de mii de oameni, o cifră de trei ori mai mică faţă de estimările sindicaliştilor. Cei din urmă au anunţat că astăzi vor protesta angajaţii din transportul public de la Paris, dar şi cei care deservesc cursele interurbane. Pentru prima dată, la proteste participă şi angajaţii rafinăriilor de petrol.