Singuri din prima zi de viaţă: AFLĂ povestea bebeluşilor abandonaţi de mamele lor
 
 Descoperă urâţenia acestei lumi din prima zi de naştere. Anual, 2.000 de nou-născuţi sunt abandonaţi de mamele lor. În majoritatea cazurilor, cele care le-au dat naştere renunţă la ei din cauza sărăciei. De obicei, micuţii sunt lăsaţi în tomberoanele pentru gunoi, în scările blocurilor sau lângă maternităţi.
"Seara, pe teritoriul Spitalului Clinic municipal nr1 a fost găsit un copil, învelit în plapumă, un copil îngrijit, în vârstă de aproximativ 2-3 zile", a relatat Ludmila Rusu, manager serviciul neonatal-pediatric, SCM nr.1.
Este un caz recent, care a avut loc acum câteva zile, în Chişinău. O situaţie cunoscută, însă, şi personalului medical din maternităţi. Cineva a adus un nou-născut şi a dispărut. În alte cazuri copiii sunt găsiţi chiar în stradă.
"În tomberoanele de gunoi, lângă acestea, în ascensoare, în scările blocurilor", precizează Neli Lelenco, şef secţie Minori, MAI. 
 
 Anul trecut, poliţia a iniţiat 7 dosare penale pentru pruncucidere. Alte  6 cazuri au avut loc în acest an. Părinţii cercetaţi pentru că au pus  viaţa noi-născuţilor în pericol riscă până la 5 ani de închisoare. Asta  doar dacă sunt identificaţi. 
 
 Elena este una din mamele pentru care porţile casei părinteşti s-au  închis. Motivul - a năcut un copil, fără să fie căsătorită. În opinia  părinţilor ei, este o mare ruşine, e mai grav decât să fi comis o crimă.
"După naştere nu am avut încotro s-o apuc. Părinţii  acasă nu mă acceptă cu copilul. Au fost contra. Mi-au zis să mă duc să  mă dezic de copil, să-l abandonez", povesteşte tânăra.
 
 "Consider că este o sălbătăcie în veacul XXI, sălbătăcie gravă", spune Maria Ţăruş, şefa Centrului de Plasament pentru Copii.  
 
 De ce anual 2.000 de nou-născuţi nu ajung să cunoască dragostea maternă,  aflaţi diseară, de la ora 18 şi 30 de minute, la "Moldova, ţară de  minune".
- Mamă de 25 de ani, traficantă de fiinţe umane
- Veste bună pentru moldovenii din Italia: Copiii imigranţilor ar putea primi cetăţenia italiană
- Au rămas fără nou-născut pentru că medicii nu l-au putut ajuta
- Noi reţineri în dosarul pedofililor: Un cetăţean al Siriei acuzat că ar fi abuzat minori
- Angajat al aşa-zisului Minister al Apărării din Transnistria condamnat pentru că a violat minori din orfelinat
 
			