Siria vrea să-şi construiască prima centrală nucleară până în 2020
Embed:
Siria vrea să-şi construiască prima centrală nucleară până în 2020. Potrivit Comisiei siriene pentru Energie Atomică iniţiativa constituie o încercare de a face faţă cererii în creştere de energie electrică.
Deocamdată, nu este clar dacă Siria intenţionează să producă de sine stătător combustibilul pentru centrală. Orice încercare a de a lansa un program de îmbogăţire a uraniului ar alarma Statele Unite şi aliaţii săi occidentali, care cred că un astfel de program ar putea camufla încercări de a fabrica arme nucleare. Rusia a anunţat, în mai anul trecut, că examinează posibilitatea construirii unei centrale atomice în Siria. Oficiali de la Damasc nu au mai oferit însă niciun detaliu.