Situaţie CRITICĂ în liceele din Capitală: Majoritatea instituţiilor NU AU SISTEME ANTIINCENDIU
Fiecare a treia instituție de învățământ din Capitală nu are instalat un sistem automat de semnalizare în caz de incendiu. Iar în unele școli nu există nici stingătoare.
Direcția municipală pentru Educație a emis un ordin prin care cere ca toate instituţiile de învăţământ din Chişinău să fie dotate cu sisteme antiincendiu. În acest sens, Primăria a alocat un milion de lei.
În urma controalelor realizate de reprezentanţii Direcției Educație a Capitalei şi cei ai Serviciului Situaţiilor Excepţionale, s-a constatat că în niciun liceu din sectorul Râșcani nu funcţionează sistemele de semnalizare, instituţiile fiind dotate cu extinctoare.
"Stingătoare avem multe, în număr de 24, ele sunt amplasate în toate punctele vulnerabile. În primul rând în laboratoare, cum sunt chimia, fizica, în cantină, în cabinetul de informatică", a spus directorul de liceu, Sergiu Axînte.
De acum încolo, regulile vor fi însă mai aspre.
"Conform noilor normative se cere ca instituțiile să fie dotate în întregime, ca toate clasele să fie dotate cu asemenea sisteme automatizate. Pentru a dota o instituție întreagă, avem nevoie, undeva, în jur de 150 - 200 chiar până la 300 de mii de lei", a spus director adjunct al Direcției Educație din Chișinău, Alexandru Fleaş.
Primăria Capitalei a planificat un milion de lei pentru a instala sistemele antiincendiu. Cu aceşti bani pot fi dotate cu tehnica necesară doar trei instituții de învățământ din totalul celor 105 școli unde nu există sisteme de semnalizare. Situaţia este şi mai complicată în cazul şcolilor care se autofinanţează.
"În privința sistemului de semnalizare, rămâne să vedem cât ne va permite bugetul și o să încercăm ca acest sistem să îl instalăm", a spus directorul de liceu Sergiu Axînte.
"Pentru fiecare instituție sunt emise prescripții în așa fel ca responsabilii să țină cont de ele, iar în cazul în care nu sunt îndeplinite toate cerințele sau condițiile, inspectorii controlului de stat au dreptul să aplice amenzi", a spus ofițerul de presă al DSE, Liliana Puşcaş.
De asemenea, ar putea fi interzisă utilizarea unor aparate electrice în clase.
Verificările Direcţiei municipale pentru Educaţie au fost realizate în urma incendiului din 25 aprilie, produs la liceul "Mihail Berezovschi".
- Gata cu embargoul: Rusia va RELUA livrarea rachetelor în Iran
- Tinerii FUG de liceu. Numărul elevilor care se înscriu în aceste instituţii scade în fiecare an
- CLUBURILE din centrul Capitalei care ar putea fi ÎNCHISE! Neregulile depistate de SSE
- Concluzia ALARMANTĂ a specialiştilor de la MAI după ce au verificat aproape 2.000 de cluburi şi restaurante
- Incendiu devastator în capitala Indiei: Șase pompieri au fost răniți şi internaţi în spital (VIDEO)
- Sunt vizate toate școlile din Chișinău. ORDINUL emis de Direcția Educație a Capitalei