Sofia Goggia a câştigat concursul feminin de coborâre din cadrul Cupei Mondiale de schi alpin
Foto: facebook.com
Italianca Sofia Goggia a câştigat concursul feminin de coborâre din cadrul Cupei Mondiale de schi alpin. Sportiva s-a impus în competiția desfăşurată în stațiunea franceză Val d'Isere.
Goggia a fost cronometrată cu timpul de 1 minut 41 de secunde și 71 sutimi. Ea a devansat-o pe americanca Breezy Johnson şi pe austriaca Mirjam Puchner.
"Trebuie doar să crezi în propriile forțe și să faci totul bine. Am reușit să fac asta în această cursă, deși am comis și câteva greșeli. Cred că nu am schiat foarte, foarte bine, dar am dat totul cât am putut", a menționat Sofia Goggia.
Aceasta este a patra victorie obţinută de Sofia Goggia în acest sezon, după ce s-a impus luna trecută în alte două probe de coborâre, la Lake Louise, precum şi într-un slalom super-uriaş găzduit de aceeaşi staţiune din Canada.
Schioarea italiană, în vârstă de 29 ani, este lider în clasamentul general cu 535 puncte, urmată de americanca Mikaela Shiffrin, care are cu 10 puncte mai puțin. Pe poziţia a treia se află Petra Vlhova din Slovacia.
Shiffrin nu a participat la coborârea de la Val d'Isere, dar va participa, duminică, la slalomul super-uriaş din staţiunea franceză.