Spania s-a calificat în semifinalele Cupei Davis şi va înfrunta Franţa
Spania a completat cadrul semifinalistelor Cupei Davis! David Ferrer a obţinut punctul decisiv pentru calificarea echipei sale în penultimul act al competiţiei, în detrimentul Statelor Unite, după victoria în cea de-a patra partidă în faţa lui Mardy Fish cu scorul de 7-5, 7-6, 5-7, 7-6.
Spania s-a calificat în semifinalele Cupei Davis după victoria din deplasare în faţa Statelor Unite. Înaintea ultimei zile de concurs spaniolii conduceau cu 2-1, iar punctul decisiv a fost obţinut de David Ferrer, numărul 6 ATP, care l-a învins în partida a 4-a a confruntării pe Mardy Fish, numărul 8 mondial, scor 7-5, 7-6, 5-7, 7-6.
După prima zi, în urma partidelor de simplu Spania conducea cu 2-0, prin punctele aduse de Feliciano Lopez şi David Ferrer: 6-4, 3-6, 6-3, 6-7, 8-6 cu Mardy Fish, respectiv 7-6, 7-5, 6-3, contra lui Andy Roddick.
Fraţii Bob şi Mike Bryan au câştigat partida de dublu în faţa perechii spaniole Ferando Verdasco-Marcel Granollers 6-7, 6-4, 6-4, 6-4 şi au redus diferenţa, 1-2, dar victoria lui Ferrer a pus capăt disputei.
În semifinale ibericii vor întâlni Franţa pentru a treia oară. Celelalte două întâlniri dintre Spania şi Franţa în semifinalele Cupei Davis au adus câştig de cauză spaniolilor, care s-au impus cu 5-0 în 1970 şi cu 4-1 în 2004.
În cealaltă semifinală, fază a competiţiei programată pentru perioada 16-18 septembrie, se vor întâlni Serbia şi Argentina.