Statul i-a lăsat fără salarii pe cei 2.400 de angajaţi ai Serviciului Situaţii Excepţionale
 
 În ajun de sărbători, statul a lăsat fără salarii peste 3000 de oameni. Este vorba despre angajaţii Serviciului Situaţii Excepţionale şi cei ai Centrului Anticorupţie.
"Pentru luna noiembrie efectivul Serviciului Protecţie Civilă şi  Situaţii Excepţionale nu a primit salariul, deoarece la alocarea  mijloacelor financiare pentru anul curent a fost o problemăEste pentru prima dată. " Astfel a justificat reţinerea purtătorul de cuvânt al Serviciului Situaţii Excepţionale, Liliana Puşcaşu.
 
 Probleme cu plata salariilor sunt şi la Centrul Anticorupţie. 
 
 "Moşul în anul acesta ne-a adus o reducere de salariu cu 12 la  sută. Care ar fi motivul? Este un deficit de 420 de mii de lei, bani pe  care nu-i avem la acest moment", a declarat purtătorul de cuvânt al CCCEC, Angela Starinschi.
 
 Angajaţii Centrului Anticorupţie spun că nu este vorba despre o reducere  a salariilor, ci că nu şi-au primit banii deloc. 
 
 Ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa, dă vina pe şefii celor două  instituţii care ar fi făcut angajări în ciuda faptului că fondul de  salarii era îngheţat.  "În condiţiile când nu avem Parlament, nu putem face  rectificare la buget. Deşi bani sunt. Avem venituri mai mari la buget.  Am putea să repartizăm aceşti bani, dar cu condiţia să fie Parlament şi  să fie aprobată rectificarea bugetului", a precizat ministrul.
 
 Angajaţilor celor două instituţii nu le rămâne decât să aştepte noul an,  pentru că până atunci, autorităţile nu întrevăd nicio cale de rezolvare a  problemei.
Economie
 
			