"Stratfor" despre AIE: Nu a fost niciodată pro-europeană şi se va destrăma
 foto: arena.md
                  foto: arena.md
                          Alianţa pentru Integrare Europeană nu a fost niciodată una pro-europeană  şi se va destrăma. Aceste concluzii le conţin documentele secrete ale  agenţiei americane de analize strategice "Stratfor", publicate pe  site-ul Wikileaks. 
În documentele agenţiei, scrise în perioada 2010-2011, sunt  caracterizaţi şi liderii Alianţei. Astfel, Marian Lupu este văzut de  către analistul "Stratfor" drept un conformist, Mihai Ghimpu - un pion  al preşedintelui român, Traian Băsescu, iar Vlad Filat - cel mai  flexibil politician. Analistul menţionează că sursele sale sunt  credibile şi fac parte atât din anturajul autorităţilor de la Chişinău,  cât şi din cadrul misiunilor diplomatice. 
Potrivit "Stratfor", Alianţa  de guvernare se va destrăma ca urmare a poziţiilor ireconciliabile ale  liderilor AIE. În special, analistul face referire la comportamentul  prim-ministrului Vlad Filat, care desfăşoară reformele după bunul său  plac. 
Totodată, în opina analistului, Vlad Filat este singurul dintre  liderii coaliţiei de guvernare, capabil să creeze o nouă alianţă cu  comuniştii. 
 
			