SUA şi Japonia au decis retragerea puşcaşilor marini din insula Okinawa
După îndelungate negocieri, Statele Unite şi Japonia au decis retragerea a 9.000 de puşcaşi marini de pe insula Okinawa. Potrivit acordului, soldaţii americani vor fi transferaţi pe insulele americane Guam şi Hawaii, precum şi în Australia. Pe insula niponă va mai rămâne însă un contingent de 10.000 de militari.
Planul a fost prezentat cu doar câteva zile înainte de vizita premierului japonez la Washington, unde va avea o întrevedere cu liderul de la Casa Albă. Iar acordul la care au ajuns SUA şi Japonia, privind retragerea militarilor de pe insula Okinawa, va reduce tensiunea dintre cele două state.
" Este o decizie pozitivă, deoarece am reuşit nu doar să menţinem o poziţie puternică în regiune şi să opunem rezistenţă trupelor militare dislocate pe insulă, dar şi să satisfacem cerinţele populaţiei din Okinawa", a menţionat Naoki TANAKA
Locuitorii din Okinawa au protestat în repetate rânduri faţă de prezenţa militară americană în regiune. Asta după ce în 1995, răpirea şi agresarea sexuală a unei minore de către doi puşcaşi marini a creat printre localnici un puternic sentiment antiamerican. Baza de la Okinawa este una dintre cele 730 de facilităţi militare americane din lume.