"Ţinta scutului antirachetă din ţările Europei de Est este Rusia"
foto: ro-parodie.blogspot.com
Scutul antirachetă instalat în ţările din Europa de Est de către Statele Unite are drept ţintă Rusia. Declaraţia aparţine lui Dmitri Rogozin, reprezentantul Rusiei la NATO.
Potrivit oficialului rus, acesta a avut o întrevedere cu senatorii americani John Cail şi Mark Kirk, reprezentanţi ai Partidului Republican, pe care i-a supranumit "monştrii războiului rece". Rogozin este convins că dacă unul dintre aceşti politicieni îl va succeda pe Barack Obama la Casa Albă, atunci în locul "dezgheţului" de acum dintre SUA şi Rusia vor urma geruri cumplite.
"Federaţia Rusă doreşte să primească unele garanţii că scutul american antirachetă din Europa nu va fi îndreptat împotriva potenţialului nuclear strategic al Rusiei. M-am întâlnit de curând cu reprezentanţii Partidului Republican în Senatul SUA. Ei sunt împotriva oricărei colaborări cu Rusia", a declarat oficialul.
Potrivit lui Rogozin, administraţia Obama nu este capabilă să colaboreze cu Rusia în această problemă, în condiţiile unei lupte politice interne dure. Ba mai mult, exponenţii Partidului Republican doresc pe orice cale blocarea potenţialului atomic rusesc.
Externe