Tragedie în Camerun: 42 de persoane, printre care patru femei însărcinate, au murit în urma unei alunecări de teren
foto: AP Photo/Leclerc Tsakem
În urma unei alunecări de teren, în Camerun au decedat 42 de persoane. Cadavrele au fost găsite în noaptea de luni spre marţi. Au fost afectate zeci de case din localitatea Bafoussam, vestul Camerunului. Bilanţul a fost actualizat şi anunţat public, a informat bzi.ro.
Tragedia a avut loc într-un cartier din oraşul situat la aproximativ 300 de kilometri nord-vest de capitala Yaounde.
Alunecarea de teren s-a produs pe versantul unei coline pe care fuseseră construite locuinţe. Acestea se aflau în stare precară, afectate de ploile torenţiale. Declaraţiile au fost făcute în condiţii de anonimat de un înalt responsabil din cadrul administraţiei locale.
"Patruzeci şi două de cadavre sunt deja” la spital, iar bilanţul "rămâne provizoriu", conform unul comunicat oficial citit în prima parte a serii la Cameroon Radio-Television (CRTV). Bilanţul anterior anunţa treizeci de morţi.
"Casele care s-au prăbuşit sunt construite pe o colină, într-o zonă de risc", a precizat responsabilul din cadrul administraţiei locale.
"Căutările continuă. Ne temem că vor fi mai multe morţi", a adăugat acesta.
Guvernul a evocat un "dezastru grav", care a antrenat "numeroase pierderi de vieţi omeneşti". Patru femei însărcinate se numără printre persoanele decedate.
Preşedintele Camerunului, Paul Biya, a prezentat condoleanţe familiilor victimelor într-un mesaj transmis de asemenea pe calea undelor.
Ploile torenţiale au continuat să cadă şi după încheierea sezonului ploios anual din Africa Centrală. Au fost provocate inundaţii grave, în urma cărora aproape 30.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele într-o ţară învecinată, Republica Centrafricană.
UNICEF a anunţat săptămâna trecută că ploile torenţiale excepţional de abundente care au căzut în Sudanul de Sud au distrus numeroase centre medicale şi drumuri. Accesul la alimente şi la apă potabilă pentru aproape 1 milion de persoane a fost îngreunat.