UE şi ONU cer reluarea negocierilor politice pentru a pune capăt conflictului din Siria
Foto: The Cipher Brief
Oficiali ai Uniunii Europene şi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite au cerut, marţi, la Bruxelles, reluarea negocierilor politice pentru a pune capăt conflictului din Siria izbucnit în 2011, relatează site-ul Politico.eu, potrivit Mediafax.ro.
"Este nevoie de negocieri politice de substanţă. Aceasta este singura soluţie pentru Siria", a declarat Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, în cadrul unei conferinţe pe tema conflictului din Siria ce a avut loc la Bruxelles.
Mogherini a adăugat este nevoie de încetarea urgentă a ostilităţilor, în mod special pentru a asigura livrarea de ajutoare umanitare către populaţia civilă.
Staffan de Mistura, reprezentantul special al ONU pentru Siria, a afirmat că situaţia din regiune s-a degradat în ultimele săptămâni, mai ales în urma atacului chimic atrbuit regimului condus de Bashar al-Assad şi în urma bombardamentelor efectuate de SUA, Franţa şi Marea Britanie împotriva Damascului.
"Am văzut foarte clar în ultimele săptămâni că escaladarea militară a conflictului nu aduce nicio schimbare. Din contră, trecem printr-un moment foarte dificil", a declarat de Mistura.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între regimul Bashar al-Assad, sprijinit de Rusia şi Iran, forţele opoziţiei şi grupuri militante şi teroriste, inclusiv organizaţia extremistă sunnită Stat Islamic. Bilanţul conflictului depăşeşte 340.000 de morţi.
- Cea mai lungă autostradă din Europa va trece prin MOLDOVA
- Tudor Ulianovschi: Finanțarea pentru Dezvoltare este o premisă indispensabilă pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel internațional și național
- Serghei Lavrov: Rusia nu crede că SUA vor pleca din Siria
- Israelul avertizează că va distruge orice sistem antiaerian rusesc desfăşurat în Siria dacă acesta va fi folosit împotriva sa