66 de mii de euro! Atât a obţinut un cuplu de la 40 de persoane prin  înşelăciune şi abuz de încredere. Soţii ademeneau oamenii sub pretextul  plecării şi angajării la muncă în Norvegia. 
Potrivit procurorilor, cuplul avea un plan bine pus la punct. Femeia  convingea victemele că le poate angaja la muncă în străinătate, iar  bărbatul o însoţea la întâlniri. Soţii le promiteau oamenilor că îi vor  însoţi până în Norvegia. Femeia este cercetată în stare de arest, iar  bărbatul în stare de libertate. Soţii au mai fost condamnaţi anterior  pentru excrocherie şi tâlhărie. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă  până la 15 ani de închisoare.