Un pat fluidizant pentru bolnavii cu arsuri, donaţie a guvernului american
 
 Bolnavii cu arsuri grave vor îndura mai uşor durerea, datorită unui pat special donat de guvernul american. Până acum, medicii moldoveni erau nevoiţi să utilizeze un model improvizat din mobilierul vechi pentru a le alina suferinţele pacienţilor.
Patul reprezintă de fapt o cadă cu praf fluid care nu permite arsurilor să se dezvolte și sporește șansele de vindecare. "Pe un pat obişnuit toate plăgile se macerau, se umezeau. Aceşti pacienţi se tratau cel puţin două luni de zile", a menţionat şeful Secţie leziuni termice, Octavian Cirimpei.
 
 Noul pat ia o povară şi de pe umerii medicilor, care timp de o jumătate  de secol au folosit un pat improvizat din mobilierul vechi. "Bolnavul, peste un timp, mai ales dacă are o greutate de peste  80-90 de kilograme, stă în acest pat ca într-un hamac", a spus Cirimpei.
 
 Patul fluidizant se află la Spitalul de traumatologie din capitală și este o donaţie a guvernului american. "Aveți unii dintre cei mai buni doctori din lume.  Într-adevăr, din tot ce am văzut până acum, aveți niște chirurgi  extraordinari. Dacă vă putem ajuta, ca parteneri, cu instruire sau  echipament, vom fi foarte mândri de asta", a menţionat ambasadorul SUA în Moldova, Asif Chaudhry.
 
 Valorea donației nu a fost făcută publică, însă potrivit medicilor se cifrează la aproximativ 50 de mii de dolari.
 
			