Unii dintre minerii chilieni blocaţi în subteran se tem de operaţiunea de aducere la suprafaţă
                  foto: www.enjoy-chile.org
                          canal tv
                  foto: www.enjoy-chile.org
                          Unii dintre minerii blocaţi în Chile se tem să urce la suprafaţă cu o nacelă. O parte dintre cei 33 de mineri au mărturisit rudelor lor că sunt cuprinşi de angoasă la ideea de a urca în cabina îngustă cu care vor fi scoşi din subteran. Ei stau de două luni la aproape 700 de metri adâncime, iar autorităţile chiliene spun că vor fi scoşi la suprafaţă începând de miercuri.
Prin declaraţia sa, ministrul a ţinut să sublinieze totuşi că în rândul minerilor există un spirit de solidaritatea foarte puternic. Fratele unuia dintre ei spune, însă, că nimeni nu vrea să fie primul, pentru că oamenilor le este teamă să urce în nacela cu diametrul de 53 de centimetri cu care vor fi aduşi la suprafaţă.
Autorităţile spun că mai întâi vor fi aduşi la lumina zilei cei capabili să reacţioneze în cazul unei probleme, ulterior cei mai slabi, iar la final cei mai puternici, capabili să aştepte cel mai mult.
În timpul ascensiunii, salvatorii va monitorizată sănătatea minerilor, iar în caz de urgenţă ar putea fi coborâţi, la loc, în subteran.