Veneţia "MADE IN CHINA"! Renumitul oraş romantic are o replică într-un alt capăt al lumii
Foto: casacosmo.com
Veneția, unul dintre cele mai romantice orașe din lume, are o replică într-un alt capăt al lumii. Orașul Dalianul de Est din China a fost construit aproape în întregime după modelul urbei italiene.
Ca să redea cât mai bine atmosfera oraşului pe ape, agențiile turistice oferă turiştilor plimbări cu gondole.
Cele câteva canale, clădirile construite în stil european și picturile murale din orașul chinez Dalianul de Est amintesc de perioada renașterii venețiene.
Turiştii sunt încântaţi că se pot simţi în Italia fără să parcurgă mii de kilometri.
Orașul are peste 400.000 de metri pătrați. Construcția acestuia a început în 2011 și a fost finalizată în acest an. Autorităţile chineze au cheltuit aproximativ 1,26 miliarde de dolari. Cei care au muncit la acest proiect spun că oraşul nu este o copie fidelă a Veneţiei, ci un personalizată.
"Nu am copiat arhitectura europeană sută la sută, pentru că am vrut să includem în design și o parte din arhitectura chineză, care este expansivă și inovatoare", a declarat vicedirectorul companiei de construcții, Yan Wey.
Orașele-replici nu sunt o noutate pentru chinezi. În 2007 a fost ridicat un mini-Paris lângă Shangai, iar în 2012 în provincia Guangdong a fost construită o copie a unui sat austriac.