Veste bună pentru milioane de imigranţi! Obama va legaliza şederea celor care au ajuns ilegal în SUA
Preşedintele american, Barack Obama, a decis să legalizeze şederea în SUA a milioane de imigranţi care au ajuns ilegal în ţară.
Potrivit Fox News şi New York Times, care citează surse oficiale, Barack Obama va anunţa săptămâna viitoare, măsuri în ceea ce priveşte reformele referitoare la imigranţi.
Decizia ar putea preveni milioane de deportări. Planul lui Obama vizează atât străinii care au venit de mici în Statelor Unite şi nu au acte, cât şi părinţii cetăţenilor americani, ce nu au documente de identitate.
Liderul de la Casa Albă este pregătit să promulge legea unilateral, asumându-şi responsabilite executivă pentru acest act. Totuşi, republicanii, care controlează acum întregul Congres, îl atenţionează că o astfel de decizie depăşeşte atribuţiile şefului statului.
Potrivit celor mai recente date, în SUA se află peste 11 milioane de persoane care nu dispun de acte de identitate.