Veteranii fotbalului moldovenesc au fost decoraţi cu distincţii de stat
 
 Ion Caras, Anatol Teslev, Gheorghii Tegleaţov şi alte personalităţi din fotbalul moldovenesc au fost decoraţi cu distincţii de stat. Ceremonia a fost condusă de preşedintele interimar al Moldovei, Mihai Ghimpu, care a recunoscut că în copilărie fugea de la lecţii ca să vadă meciurile de fotbal de pe stadionul Republican.
Cu ocazia Zilei Independenţei, dar şi a centenarului Fotbalului Moldovenesc, preşedintele interimar al Moldovei, Mihai Ghimpu a înmânat destincţii de stat pentru veteranii fotbalului din Moldova.
După ceremonie, Mihai Ghimpu a povestit cum fugea de la lecţii numai ca  să vadă meciurile de fotbal de pe deja defunctul stadion Republican.
 
 Primul selecţioner al Moldovei, Ion Caras, directorul sportiv al FMF,  Anatolii Teslev, dar şi veteranul fotbalului moldovenesc Gheorghii  Tegleaţov au fost decoraţi cu Ordinul "Gloria Muncii". Antrenorilor  Petru Caraman şi Petru Stoianov li s-a conferit titlul onorific "Om  Emerit". Alexandru Spiridon de la Şahtar Doneţk şi Alexandru Maţiura de  la Rubin Kazan, decoraţi cu distincţia "Meritul Civic", nu au fost  prezenţi la ceremonie.
 
			