Vicepremierul turc: Nu vor fi restricții privind libertatea presei, de mișcare și de adunare
FOTO: haberler.com
Vicepremierul turc Mehmet Simsek a declarat că starea de urgență nu va afecta libertăți cetățenești fundamentale, între care libertatea de mișcare, dreptul la adunare și libertatea presei, scrie agerpres.ro
"Nu este legea marțială din anii '90", a menționat Mehmet Simsek într-o serie de postări pe Twitter, referindu-se la o perioadă turbulentă din trecutul Turciei.
"Viața oamenilor obișnuiți se va defășura normal, afacerile se vor desfășura ca de obicei. Respectăm principiile economiei de piață", a afirmat el. "Nu va fi nimic diferit de normele impuse de partenerii noștri europeni", a subliniat oficialul turc.
Premierul Binali Yildirim a afirmat într-un mesaj apărut pe Twitter că starea de urgență nu vizează "viața de zi cu zi" ci o "funcționare rapidă" a mecanismelor statului.
Starea de urgență anunțată de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, ce va permite autorităților să ia măsuri rapide împotriva celor considerați responsabili de tentativa de puci eșuată din 15 iulie, a intrat în vigoare joi, la ora locală 01:00 (miercuri, 22:00 GMT), odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
Președintele Erdogan, care a declanșat epurări în masă în instituțiile de stat după tentativa eșuată de puci, a insistat că instaurarea stării de urgență este în deplină conformitate cu Constituția și nu încalcă statul de drept sau libertățile cetățenești fundamentale.
- Turcii sărbătoresc eșuarea tentativei de lovitură de stat
- Viața revine la normal. Care este situația în Turcia și ce cred oamenii despre ce s-a întâmplat
- Ce se întâmplă acum în Turcia?! Situaţia la moment văzută de corespondentul postului Canal3
- Oficial: Vladimir Putin şi Recep Erdogan se vor întâlni în august în Rusia
- Doi membri ai Curții Constituționale, arestați în urma tentativei de lovitură de stat din Turcia
- Recep Erdogan a instituit stare de urgenţă în Turcia pentru trei luni. Reacția Germaniei