(VIDEO) Un om de afaceri din Ialoveni, ŞANTAJAT de doi concubini. I-au cerut MII de EURO şi l-au amenințat cu publicarea unor videouri cu pretinse violuri
Doi concubini, dintr-o localitate din Ialoveni, au fost reţinuţi de oamenii legii pentru șantajarea unui om de afaceri din Ialoveni. Totodată, o femeie, este cerceată ca şi complice la acastă infracţiune.
Potrivit poliţiei, cei trei au amenințat victima, începând din august 2023. Bănuiţii i-au spus bărbatului că dacă nu le transferă 5.000 de euro, atunci vor publica pe rețelele de socializare înregistrări video în care cele două femei ar fi fost violate de către el. Ca urmare, victima i-a denunțat pe suspecţi autorităților.
Potrivit probelor, aceștia îi abordau și pe alți oameni de afaceri, cu folosirea aceleași scheme infracționale.
Cei doi concubini au fost reţinuţi la revenirea lor din ţară, de unde îl șantajau telefonic pe bărbat, după ce concubina venise în vizită la partener. Bănuita reținută este angajata unui penitenciar de la Pruncul, iar temporar îşi are suspendată activitatea. Femeia complice este cercetată în libertate, ea cooperează cu oamenii legii. Cei trei suspecţi au vârste de 29, 34 și 40 de ani. Bărbatul şantajat şi bănuiţii sunt locuitori ai aceluiaşi sat.
Oamenii legii îndeamnă potențialele victime să depună plângeri la autorități. Investigaţiile pe acest caz continuă.