Vroia să treacă Prutul înot, în căutarea unui trai decent
foto: www.adevarul.ro
Un bărbat, fără acte de identitate, a fost reţinut de grăniceri, în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera moldo-română, în direcţia Branişte-Ştefăneşti.
Tânărul, în vârstă de 26 de ani, s-a prezentat drept originar din oraşul Doneţk, Ucraina, dar nu şi-a putut justifica prezenţa în zonă.
Ulterior, acesta a declarat grănicerilor, că a intrat în Republica Moldova pe sectorul transnistrean, mai apoi s-a deplasat în oraşul Ungheni, unde i-au fost furate actele şi lucrurile personale. Astfel, tânărul şi-a motivat tentativa de a trece ilegal hotarul. El a mai povestit că intenţiona să treacă înot râul Prut, pentru a ajunge pe teritoriul României, în căutarea unui trai decent.
Pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, persoana reţinută a fost transmisă organelor competente pentru cercetările ulterioare şi atragerea la răspundere conform legislaţiei în vigoare.
Menţionăm că de la începutul acestui an, colaboratorii Serviciului Grăniceri au reţinut 59 persoane pentru tentativa trecerii frauduloase a frontierei “verzi”. În perioada 1-10 aprilie, pe sectorul frontierei “verzi”, au fost reţinute 10 persoane, dintre care 5 moldoveni, 2 ruşi, 2 egipteni şi un ucrainean.
Social