WikiLeaks a publicat o listă secretă a locurilor sensibile în lume, protejate de Statele Unite
 WikiLeaks a publicat, în noaptea de duminică spre luni, o listă secretă a  locurilor sensibile în lume, protejate de Statele Unite împotriva unor  posibile atentate teroriste. Pierderea acestora ar aduce un important  prejudiciu securităţii americane. Textul este, probabil, cel mai  controversat document publicat de WikiLeaks. 
Departamentul american de Stat a cerut, în 2009, tuturor misiunilor  diplomatice din lume să recenzeze infrastructurile şi întreprinderile în  lume a căror pierdere ar afecta semnificativ sănătatea publică,  securitatea economică sau securitatea naţională a SUA. Ca urmare, în  listă au fost incluse, printre altele, grupul farmaceutic  Sanofi-Aventis, grupul industrial Alstom şi punctele de sosire a  cablurilor de telecomunicaţii transatlantice, la Plerin şi Lannion.  Totodată, această listă se referă la numeroase ţări, porturi, cabluri  submarine de telecomunicaţii, importante mine sau întreprinderi care  fabrică în special produse farmaceutice.
 Mai mulţi analişti, consultaţi  de agenţiile internaţionale de presă, consideră că această listă ar  putea deveni o adevărată hartă pentru organizaţiile teroriste care ar  dori să atace interesele americane de pe glob. Recent, un înalt oficial  american de securitate a declarat pentru "The Daily Beast" că Statele  Unite pregătesc o remaniere majoră a diplomaţilor, a ofiţerilor din  armată sau din serviciile de securitate, compromişi în urma scandalului  WikiLeaks. Site-ul american de ştiri a calificat dezvăluirea de  informaţii de către WikiLeaks drept periculoasă pentru persoanele despre  care s-a descoperit că au fost extrem de critice la adresa guvernelor  corupte sau incapabile să îşi îndeplinească sarcinile.