Bătaie în masă în capitala Daghestanului. În jur de 40 de oameni s-au luat la pumni în urma unui conflict legat de reabilitarea unui drum.
Mai multe echipaje de poliţişti au intervenit la faţa locului, iar pentru a calma mulţimea au fost trase focuri de avertisment. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Opt persoane au fost reţinute. Potrivit primelor informaţii, bătaia a pornit între lucrătorii care se ocupau de repararea drumului şi un grup de localnici care au încercat să treacă pe acolo deşi accesul era restricţionat. Toate circumstanţele urmează a fi stabilite.