Top 5 animale mai inteligente decât oamenii VEZI AICI
 foto: Realitatea.net
                  foto: Realitatea.net
                          Corpurile lor folosesc câmpul magnetic al Pământului pentru a afla unde se află. Au societăţi formate numai din femele. Pot să îţi spună dacă eşti prieten sau un ticălos, după ce te miros o singură dată. Casele lor sunt atât de eficiente, încât menţin aceeaşi temperatură tot timpul. Acestea sunt animalele mai inteligente decât noi.
1. Delfinii
În mod oficial, nu sunt mai  inteligenţi decât oamenii, ci doar se plasează pe locul 3 după noi. Un  zoolog de la Universitatea Emory din Atlanta, Georgia, SUA, a declarat  însă, potrivit realitatea.net, că neuroanatomia lor sugerează o continuitate  între oameni şi delfini. Un alt om de ştiinţă, de la Universitatea  Loyola Marymount din Los Angeles le-a spus "persoane non-umane".
Delfinii  sunt mai inteligenţi decât cimpanzeii, iar capacitatea lor de  comunicare este asemănătoare cu cea a oamenilor. Creierul lor este al  doilea, ca masă, după cel al oamenilor, fiind animale culturale cu  personalităţi distincte şi care pot gândi despre viitor, printre alte abilităţi.
2. Cimpanzeii
Unii spun despre cimpanzei că sunt  nişte genii, alţii că au creierul unui copil de doi ani. Adevărul este,  bineînţeles, la mijloc.
Într-un domeniu însă cimpanzeii sunt  în mod cert mult mai inteligenţi decât oamenii - memoria fotografică. Un  studiu realizat de Institutul de Cercetare a Primatelor de la  Universitatea Kyoto, dovedeşte că tinerii cimpanzei au o memorie  extraordinară fotografică, mai bună decât a oamenilor adulţi.
3. Furnicile
În ciuda mărimii lor, furnicile au  abilităţi uimitoare. Una dintre cele mai impresionante furnici este mycocepurus  smithii din Amazon, o specie super feministă, care a dezvoltat  abilitatea de a se reproduce prin clonare, devenind singura din lume  care cuprinde doar femele.
Furnicile sunt remarcabile şi pentru organizarea traficului, spre deosebire de oameni.
4. Elefanţii
Sunt imenşi şi câteodată par  obosiţi şi înceţi. Însă au un nas cu adevărat fantastic. O cercetare a  Universităţii St. Andrews sugerează că elefanţii îşi pot da seama de  lipsa membrilor din turmă doar după miros şi îşi construiesc o hartă  mentală pentru a ajunge la ei. Şi mai mult, elefanţii îşi dau seama dacă  un om este prietenos sau ameninţător după miros şi după culoarea  hainelor
5. Porumbeii
Porumbeii se pot întoarce de la  mari depărtări fără niciun ghid. Au un ajutor chiar din partea  Pământului. Se pare că porumbeii ar avea în ciocurile lor structuri care  conţin fier, care îi ajută să simtă câmpul magnetic al Terrei şi să  identifice poziţia lor geografică.
 
			