Datele obţinute de la sateliţi identifică existenţa unei crize a apei în creştere. Această criză are potenţialul, conform oamenilor de ştiinţă, de a afecta grav agricultura şi de a declanşa noi războaie şi crize sociale, conform unui material publicat de site-ul takepart.com, scrie gandul.info.

Conform datelor obţinute de la sateliţi, pe măsură ce seceta afectează diferite regiuni, acviferele majore ale planetei sunt secate într-un ritm accelerat, cu mult mai rapid decât ritmul de regenerare a acestor rezervoare subterane cu apă pluvială.

Jay Famiglietti de la Jet Propulsion Laboratory, din cadrul NASA atrage atenţia de mai mulţi ani asupra acestei probleme de mediu căruia puţini îi acordă atenţie. În 2011 el a apărut în "Last Call at the Oasis", un documentar despre premisele unei catastrofe mondiale a apei. Acest documentar a trecut neobservat însă, ulterior, în contextul secetei devastatoare care a afectat California, avertismentele lui Famiglietti cu privire la pomparea apei freatice într-un ritm nesustenabil au început să primească atenţia cuvenită.

Diminuarea rezervelor de apă freatică poate declanşa crize şi revolte civile, dar şi războaie în anumite regiuni ale planetei unde această resursă este chiar şi acum rară, conform cercetătorului de la NASA.

Aceste avertismente sunt susţinute de datele adunate de sateliţii din cadrul programului Gravity Recovery and Climate Experiment, program care măsoară micile fluctuaţii din puterea de atracţie gravitaţională în anumite regiuni, pentru a determina capacitatea acviferă.

Astfel, conform datelor adunate de satelitul GRACE, din cadrul acestui program, acviferul din nord-vestul Indiei, care alimentează două naţiuni între care există deja tensiuni, India şi Pakistan, pierde aproximativ 17,7 kilometri cubi de apă pe an începând de anul trecut.

Într-o altă regiune volatilă a planetei, Orientul Mijlociu, acviferul aflat sub părţi din Iran, Irak, Siria şi Turcia este de asemenea ameninţat, pierzând în medie 13 kilometri cubi de apă pe an. Două dintre cele mai mari rezervoare freatice de pe teritoriul Statelor Unite, acviferul Central Valley din California şi acviferul Ogallala, care se întinde de la South Dakota până în Texas, sunt de asemenea în pericol. Fermele şi oraşele din aceste zone consumă în total 15,6 kilometri cubi de apă pe an din aceste rezervoare.

Toate acestea închid un cerc vicios. Pe măsură ce perioadele de secetă devin mai frecvente în contextul schimbărilor climatice, oamenii extrag mai multă apă din pânza freatică. Acest lucru duce la rândul său la scăderea debitelor râurilor, context în care este extrasă şi mai multă apă din rezervoarele subterane, conform concluziilor unui studiu desfăşurat pe bazinul râului Colorado şi publicat în luna iulie.

În acest context, se ridică întrebarea cu privire la pasivitatea autorităţilor la nivel mondial, în special în contextul în care apa aflată în rezervoare subterane naturale asigură o treime din nevoia mondială de apă. La fel ca şi acumularea de gaze cu efect de seră în atmosferă, secarea rezervelor de apă subterană ale planetei nu este vizibilă şi este mai dificil de recunoscut ca problemă. În prezent, nimeni nu ştie nici măcar care sunt rezervele de apă freatică ale planetei.

În această privinţă, omul de ştiinţă american susţine necesitatea unui efort global pentru a cuantifica rezervele de apă subterană şi pentru a mări eficienţa agricolă.